
Asigurarea de Răspundere Civilă în Germania – tot ce trebuie să știi
Asigurarea de răspundere civilă (Haftpflichtversicherung) este una dintre cele mai importante tipuri de asigurări, mai ales pentru cei care lucrează și locuiesc în Germania. Nimeni nu planifică să producă daune, dar viața este imprevizibilă, iar accidentele se întâmplă zilnic. Descoperă cum funcționează asigurarea de răspundere civilă în Germania, ce acoperă, de ce merită să investești

Sprijin financiar pentru familiile din Germania – Kindergeld în 2025
Părinții care lucrează în Germania pot beneficia de sprijin financiar sub formă de Kindergeld, adică alocația familială. În 2025, în loc de introducerea noii alocații Kindergrundsicherung, s-a decis o ușoară majorare a Kindergeld. Află ce sprijin poți primi ca și părinte și care sunt condițiile de obținere. Ce este Kindergeld? Kindergeld este o alocație familială

Concediul în Germania – câte zile libere ai la hrXP?
În Germania, fiecare persoană angajată legal (inclusiv angajații hrXP) are dreptul la concediu, care crește o dată cu vechimea în muncă. Cunoașterea regulilor privind concediul este un element important în planificarea muncii și a odihnei, de aceea am pregătit un ghid special. Mai jos găsești informații detaliate despre cum funcționează sistemul de concedii în Germania,

Calendarul zilelor libere în Germania pentru anul 2025 – ce trebuie să știi?
O planificare bună a zilelor libere este modalitate excelentă de a îmbina munca cu viața personală. Dacă lucrezi în Germania sau intenționezi să pleci acolo, merită să știi sărbătorile și zilele libere din acest an. Astfel, îți vei putea organiza mai ușor timpul pentru odihnă. Am pregătit pentru tine un ghid complet al sărbătorilor din